Putem numara stelele de pe cer din nebunie ori din plictiseala...Uneori din ambele motive.Insa de cele mai multe ori uitam sa ne numaram si pe noi...singura stea,singura planeta,singurul soare care conteaza.Privim Universul cu o ciudata neincredere,de parca nu am putea concepe ca exista si alte lumi,si alte realitati,si alte locuri in care alte forme de oameni iubesc,urasc,ucid,traiesc.Astfel ca realitatea ne izbeste necontenit cu partea ei ascunsa in umbra:Ceea ce nu vedem ne vede.Ceea ce nu simtitm ne simte.Ceea ce nu ne lipseste ne apartine.Treptat insa,lucruri pe care nu le vedem devin vizibile iar lucrurilor pe care suntem obisnuiti sa le avem incepem sa le simtim lipsa.Natura noastra ne spune ca omul este un sistem dinamic in care o infinitate de lucruri pe care le avem face schimb de materie si spirit cu o infinitate de lucruri pe care nu le avem.Atata timp cat va exista un echilibru in acest sistem va exista si armonie.Insa omul este o fiinta haotica ce va tinde sa-si asume rolul cunoasterii si va claca in fata noilor infinituri de necunoastere pe care le va intrezari.Omul nu a fost creat pentru a fi fericit ci pentru a oscila intre nebunia descoperirii si plictiseala de armonie.Fericirea este doar momeala care il va tine in cursa,pana la sfarsit.
Tu stii cel mai bine nu?cum e sa oscilezi intre nebunia descoperirii si plictiseala de armonie;))
RăspundețiȘtergere