Azi sunt obosita, mi-e somn, mi-e lene, mi-e destul si totul nu mi-e indeajuns...azi deschid ochii cu un tremur apasat de pleoape si privesc inspre mine...inspre mine si inspre castelul meu de hartie...am eu unul asa...de hartie pentru ca e firav dar regenerabil in acelasi timp, pentru k e locul meu, cel mai bun loc sa-mi ascund privirea atunci cand nu mai stiu ce sa fac cu ea...si mai pot sa-l ascund si pe el de tot atunci cand vreau....e suficienta o strangere de pumn atunci cand nu mai vreau si totul se transforma intr-un ghemotoc de nimic...dar a doua zi mereu il ridic la loc, si de fiecare data il indragesc mai tare pentru ca fiecare cuta e o strangere furioasa de pumn, dar fiecare vine dupa un moment sublim, genul ala de moment cand vrei sa inchizi ochii pentru ca ai senzatia k altfel imprastii prea multa lumina imprejur...Fiecare picatura de viata imi uda hartia si amesteca literele de pe pereti...si nu pot decat sa intuiesc ce scria odata acolo,...si de asta se intampla sa traiesc cu ochii inchisi uneori...dar simt mai tare, traiesc mai intens, amestesc mai greu....si reusesc sa-mi pastrez echilibrul in perimetrul "sbarcitului " meu castel de hartie...
aaaa, frumos cantecul:)
RăspundețiȘtergereda...:)
RăspundețiȘtergere