Despre iubire...in stilul meu

Hello boys&girls...

Uite ca am gasit si ziua perfecta pentru a scrie din nou pe blog...si pentru asta tb sa ii multumesc Andrei pt posturile ei care imi sunt atat de dragi si care m-au facut sa imi doresc sa mai debitez si eu cate ceva doar doar se gaseste cineva sa citeasca...:)

So...let's begin!

Revolta este cea care m-a scos de data asta din gaoace...pentru ca incep sa inteleg tot mai putin din lumea asta,si totusi mai am mult pana la a ajunge sa judec...:-D......Am fost azi noapte la o petrecere,si am vazut oameni frumosi,dragi mie care se iubesc mult ...se iubesc mult cu privirea,nu au nevoie de fraze intortocheate pentru a exprima asta,pentru k se vede in fiecare gest,in fiecare zambet,in fiecare mangaiere...si nu am putut sa nu observ k astfel de lucruri le vezi tot mai rar ...in ultimul timp am asistat la tot felul de destramari mai mult sau mai putin tragice ale relatiilor si stau si ma intreb cand si mai ales cum se face trecerea de la iubire la tacere, de la acea sclipire in privire la raceala unor cutite,de la a iubi fiecare clipa langa persoana respectiva la a te simti sufocat de atingerea ei?Cum poate omul care odata ti-a spus ca te iubeste si reprezinti totul pt el,sa te priveasca sec si sa iti arunce 2-3 vorbe goale care dor atat de tare incat ajung sa puna serios in balanta toate clipele deosebite petrecute impreuna?Si de ce ar lovi exact acolo unde stie k te doare mai tare pentru k odata ii impartaseai toate slabiciunile tale in speranta k va "pune degetul" pe ele si totul se va transforma,orice slabiciune va fi de acum incolo un punct forte...?

 Nu stiu...dar stiu cum e cand iubesc eu,stiu cum era...si iubeam fiinta aia mai mult decat pe mine,mai mult,ma iubeam pe mine pentru k prin ochii lui eram cel mai frumos om de pe pamant,si nu am primit niciodata complimente gratuite carora sa le raspund cu cu zambet din vanitate...in schimb am primit recunoasterea unor calitati pe care nici nu stiam k le aveam,si privind in ochii lui stiam mereu sa iau decizia corecta,sa fac acele alegeri care mi-ar aduce doar bine in viitorul mai apropiat sau mai indepartat...

Iubeam...nu stiu de ce iubeam,se spune k atunci cand poti gasi clar niste motive pentru care iubesti o persoana inseamna k de fapt nu o iubesti deloc...ei bine,nu stiu de ce iubeam,dar stiu k iubeam tot...de la felul cum fuma o tigara pana la felul in care spunea "Alo" atunci cand il sunam, de la felul in care ma strangea in brate pana la felul in care ma certa...de fapt,cred k atunci il iubeam cel  mai mult,pentru k simteam k ma cearta pentru k ma iubeste,pentru k orice fapta a mea are alta importanta in viata lui decat pentru un om obisnuit...iubeam felul in care dormea langa mine fara sa ma sufoce dar stiind k e acolo la o atingere de gene...

Si cred eu k astfel de iubire nu isi gaseste niciodata sfarsitul...da,se transforma,da,circumstantele se schimba,prioritatile se schimba,vietile se schimba cu totul uneori...dar sentimentul ramane,capata alta infatisare dar ramane acolo intr-o stare latenta...si e bine k face asta pentru k are menirea lui,nu aceea de a invia ce nu mai este de inviat dar daca a fost adevarat,te poate ajuta sa te regasesti pe tine in momentele de ratacire,pentru k atunci ai fost TU in cea mai buna varianta a ta...

Eu...eu stiu k mi-e drag de mor omul asta si acum,stiu k s-a lipit de sufletul meu definitiv...stiu k ma bucur k un copil atunci cand il vad si am o pofta nebuna de a-mi afunda nasul in obrazul lui cald si de a-l pupa rasunator:))))...(revenind la tema postului)...nu as putea niciodata sa il privesc cu raceala,sau sa il ranesc in vreun fel sau sa imi para rau dupa ceva din ce am trait,sau sa imi fie indiferent k si cand nu s-ar fi intamplat nimic...din contra...daca l-as revedea m-as bucura pentru fericirea lui ca si cand ar fi a mea,si nu sunt deloc ipocrita cand spun asta, i-as adora licarirea de fericire din privire de care poate mi-era atat de dor,l-as imbratisa cu toata sinceritatea si cu tot dragul si dintr-o privire i-as dori tot binele din lume....cred k peste 10 ani i-as duce si copiii la gradinita daca el n-ar avea timp :))))))))....DAR,asta sunt eu,asa iubesc eu,nu amdreptul sa imprim nimanui vreun tipar,nici nu cred k mi-ar placea sa stiu k lumea iubeste ca mine,ideea e ca intre ce povestesc eu aici si ce vad tot mai mult in jurul meu e un abis fara margini...unul care creeaza caricaturi de oameni si schimonoseste orice sentiment uman...e pacat,si e trist,si sper k undeva fiecare din oamenii astia va gasi in el/ea acel motiv pentru care totul merita...