Uneori exista acele momente de incertitudine din care autoanaliza refuza sa indice iesirea...uneori ne invartim in cerc si inchidem ochii pentru cateva clipe in speranta ca atunci cand ii vom deschide din nou, ameteala va trece si vom putea privi clar in directia in care ar trebui sa ne indreptam....uneori iti lipsesc atat de multe incat e greu sa stabilesti ce vrei...care va fi calatoria prioritara in cautarea acelui ceva...uneori se intampla pur si simplu sa nu stim ce vrem...unii ar spune ca necunoasterea suficienta a sinelui conduce spre o astfel de situatie, altii ar spune ca este exact aceasta cunoastere prea profunda a sinelui cea care genereaza un contraargument pentru fiecare dorinta a noastra...uneori e trist sa nu stii ce vrei pentru ca scenariul in care acel ceva se va implini inainte ca tu sa constientizezi ca vrei asta, pare cel putin imposibil...
Dar exista acele momente in care stii exact ce vrei, detectezi imediat golul care urla in tine in speranta ca va fi "peticit" si pornesti in cautarea visului, a dorintei...si cu ochii larg deschisi il gasesti imediat...ce te faci insa cand realizezi ca 'petecul" nu vrea sub nicio forma sa se potriveasca cu golul?Ce faci atunci cand gasesti ceea ce cauti si stii ca vrei cu toata fiinta ta acel ceva insa nu il poti avea?Se intampla rar sa ai posibilitatea de a reface traiectoria urmata si sa inlocuiesti visul la origini...inlocuim visele neinmplinite cu altele amanand insa momentul in care sunetul lui surd ne va tiui suparator in interior amintind de ceva ce se vroia a fi uitat pentru ca nu poate primi acel ceva dupa care tanjeste...
Abandonarea dorintei pare salvarea superficiala insa in conditiile in care optimismul si naivitatea si rezistenta tot mai mica la "socuri" te-au condus din nou inspre aceeasi usa inchisa pare uneori cea mai buna varianta...
Poate ca uneori, doar uneori ar trebui sa avem totusi curajul sa visam mai mult, sa ne dorim mai mult, sa dorim imposibilul care e mai posibil uneori decat o dorinta care e langa tine si totusi nu se lasa a fi atinsa...poate ca o dorinta mai mare ne-ar aduce si o perioada de ragaz pana la implinire...o perioada de rabdare care ar impinge cel putin momentul final,de extaz sau de neimplinire,undeva departe...poate ca ne-ar permite sa ne bucuram mai mult de drumul lung si plin de surprize in atingerea visului sau implinirea dorintei...pentru ca pana la urma drumul in sine este esenta visarii si nu punctul final...entuziasmul cautarii este combustibilul care ne intretine visul si nu implinirea in sine....implinire care dupa un drum lung s-ar putea sa fie NEimplinire...
Ne bucuram ca un copil de lucrurile marunte ale vietii si le ascundem undeva sub mantia fina a constientului...si incet incet devenim sclavii acestor detalii care ne-au penetrat fiinta atat de adanc incat ne-am legat de ele mai mult decat ar fi fost cazul...si uitam sa privim in perspectiva...apetitul pentru acele detalii cu semnificatie infinita pentru sufletul nostru ne tine captivi intr-o sfera inchisa in care tot ce s-a putut implini s-a implinit deja si tot ceea ce nu...si-ar gasi implinirea in exterior... DACA am reusi sa razbatem prin propriile noastre incorsetari....
Si ma intreb din nou... oare cum e mai rau....sa nu stii ce vrei sau sa stii exact ce vrei dar sa nu poti avea?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu